Despre străini

Gata cu politica, cu criza, porcăriile din cfr etc. Nu mai am chef. Să mă enervez. Nu mă mai uit la ştiri (am selfbann la realitatea şi antena 3).

Urmează o perioadă în care trebuie să ne concentrăm asupra unor lucruri mai importante. Lucruri care contează cu adevărat şi pe care le putem controla într-o oarecare măsură. Şi vorbesc doar despre lucruri care să "îmbunătăţească propriul meu confort". Avem toate aspectele vieţii în această categorie.

Poate din cauza apropierii sărbătorilor de iarnă, poate din cauza zăpezii de poveste, poate din cauza "venirii" lui Jeffrey sau pur şi simplu din cauza unei regândiri a priorităţilor, mă tot gândesc la anumite ocazii pierdute şi la "ce ar fi fost dacă".

Cu ocazia venirii lui Ihriel la Cluj am apucat să ieşim prin oraş şi să bodegărim, să bem (o bere, un suc de roşii, o vodcă sau toate). Şi mă tot gândesc la toate zâmbetele pe care ţi le arunci cu diverşi oameni prin tren, autobuz, priviri părtaşe şi scurte excese de râs,stârnite câteodată fără să schimbi măcar un nume sau vreun cuvânt. Darăminte un număr de telefon... Privirile de pe trecerea de pietoni, întoarcerea capului şi urmărirea insistentă până îţi părăseşte raza vizuală, toate nu sunt nişte ocazii pierdute? Iar din cauza prejudecăţilor, a temerii de a fi respins nu se întamplă de multe ori nimic. Nici măcar o conversaţie care ar avea multe şanse să fie plăcută.

De aceea, stând la o ciocolată caldă (budincă) cu Ihriel am invitat doi tipi de la o masă apropiată să ni se alăture pentru o bere. Trecând de "nesăbuinţa" femeii de a face un astfel de pas pe cât de îndrăzneţ pe atât de nevinovat, ei au acceptat şi rezultatul a fost o seară foarte plăcută, sper pentru toţi, care a continuat într-un club cu mult dans şi voie bună. Însă, îmi dau seama că după atâtea ore cu acei oameni nu am făcut decât schimb de nume. Dar a fost genial, un fel de escapadă, o night stand. Acolo în mulţimea de dansatori unde eram toţi prieteni, ne copiam unele mişcări, glumeam prin gesturi şi dansam împreună. Oameni care poate în alte circumstanţe nu s-ar fi întâlnit niciodată s-au adunat acolo pentru a uita de lumea de afară şi pentru a se simţi bine. Însă, doar unul mă strângea aproape, mă ţinea în braţe şi dansa în acelaşi ritm cu mine. Pentru câteva ore m-am pierdut în braţele unui străin. Pe care totuşi îl cunosc destul de bine. Ştiu cum miroase, cum sărută şi cum atinge. Fără să-i ştiu numele întreg. Cred că ce a aflat şi el despre mine este ascuns multor “cunoscuţi”.

Tare îmi doresc să se întâmple mai des. Ca oamenii să fie puţintel mai deschişi pentru a cunoaşte lume nouă şi mai puţin orgolioşi pentru a nu se teme de respingere sau de a face o alegere greşită.

Câteva ore mai târziu după dansul din Janis cu "Alex", zâmbeam unui tip din tren, cu care am râs puţin de trolerul meu plin de zăpadă care se dezgheţa şi picura pe capetele noastre. Din păcate, a coborât la Mediaş şi nu i-am prins numele. Şi nici numărul de telefon. Dar promit că în viitor voi face schimb de date de contact mai repede.

Cine ştie, poate o seară faină şi oarecum nebună se va repeta. Şi nu ar fi nimic rău în asta.

Din categoria "ocaziilor" pierdute l-aş mai aminti şi pe Anthony cu care am petrecut o după-amiază simpatică în Florenţa, după ce am vazut grădinile Palatului Pitti, am privit un apus de lângă Ponto Vecchio. Lucrurile frumoase trebuie împărţite, nu?

Şi, desigur, cei câţiva cu care am băut un suc fără a-i cunoaşte, dar cu care m-am simţit minunat şi liberă. Liberă de le mărturisi acestor străini orice fără teama de a fi judecată. Mulţumesc pentru cafea/cola şi timpul vostru. Viaţa ar fi tare seacă fără voi.