Despre străini

Gata cu politica, cu criza, porcăriile din cfr etc. Nu mai am chef. Să mă enervez. Nu mă mai uit la ştiri (am selfbann la realitatea şi antena 3).

Urmează o perioadă în care trebuie să ne concentrăm asupra unor lucruri mai importante. Lucruri care contează cu adevărat şi pe care le putem controla într-o oarecare măsură. Şi vorbesc doar despre lucruri care să "îmbunătăţească propriul meu confort". Avem toate aspectele vieţii în această categorie.

Poate din cauza apropierii sărbătorilor de iarnă, poate din cauza zăpezii de poveste, poate din cauza "venirii" lui Jeffrey sau pur şi simplu din cauza unei regândiri a priorităţilor, mă tot gândesc la anumite ocazii pierdute şi la "ce ar fi fost dacă".

Cu ocazia venirii lui Ihriel la Cluj am apucat să ieşim prin oraş şi să bodegărim, să bem (o bere, un suc de roşii, o vodcă sau toate). Şi mă tot gândesc la toate zâmbetele pe care ţi le arunci cu diverşi oameni prin tren, autobuz, priviri părtaşe şi scurte excese de râs,stârnite câteodată fără să schimbi măcar un nume sau vreun cuvânt. Darăminte un număr de telefon... Privirile de pe trecerea de pietoni, întoarcerea capului şi urmărirea insistentă până îţi părăseşte raza vizuală, toate nu sunt nişte ocazii pierdute? Iar din cauza prejudecăţilor, a temerii de a fi respins nu se întamplă de multe ori nimic. Nici măcar o conversaţie care ar avea multe şanse să fie plăcută.

De aceea, stând la o ciocolată caldă (budincă) cu Ihriel am invitat doi tipi de la o masă apropiată să ni se alăture pentru o bere. Trecând de "nesăbuinţa" femeii de a face un astfel de pas pe cât de îndrăzneţ pe atât de nevinovat, ei au acceptat şi rezultatul a fost o seară foarte plăcută, sper pentru toţi, care a continuat într-un club cu mult dans şi voie bună. Însă, îmi dau seama că după atâtea ore cu acei oameni nu am făcut decât schimb de nume. Dar a fost genial, un fel de escapadă, o night stand. Acolo în mulţimea de dansatori unde eram toţi prieteni, ne copiam unele mişcări, glumeam prin gesturi şi dansam împreună. Oameni care poate în alte circumstanţe nu s-ar fi întâlnit niciodată s-au adunat acolo pentru a uita de lumea de afară şi pentru a se simţi bine. Însă, doar unul mă strângea aproape, mă ţinea în braţe şi dansa în acelaşi ritm cu mine. Pentru câteva ore m-am pierdut în braţele unui străin. Pe care totuşi îl cunosc destul de bine. Ştiu cum miroase, cum sărută şi cum atinge. Fără să-i ştiu numele întreg. Cred că ce a aflat şi el despre mine este ascuns multor “cunoscuţi”.

Tare îmi doresc să se întâmple mai des. Ca oamenii să fie puţintel mai deschişi pentru a cunoaşte lume nouă şi mai puţin orgolioşi pentru a nu se teme de respingere sau de a face o alegere greşită.

Câteva ore mai târziu după dansul din Janis cu "Alex", zâmbeam unui tip din tren, cu care am râs puţin de trolerul meu plin de zăpadă care se dezgheţa şi picura pe capetele noastre. Din păcate, a coborât la Mediaş şi nu i-am prins numele. Şi nici numărul de telefon. Dar promit că în viitor voi face schimb de date de contact mai repede.

Cine ştie, poate o seară faină şi oarecum nebună se va repeta. Şi nu ar fi nimic rău în asta.

Din categoria "ocaziilor" pierdute l-aş mai aminti şi pe Anthony cu care am petrecut o după-amiază simpatică în Florenţa, după ce am vazut grădinile Palatului Pitti, am privit un apus de lângă Ponto Vecchio. Lucrurile frumoase trebuie împărţite, nu?

Şi, desigur, cei câţiva cu care am băut un suc fără a-i cunoaşte, dar cu care m-am simţit minunat şi liberă. Liberă de le mărturisi acestor străini orice fără teama de a fi judecată. Mulţumesc pentru cafea/cola şi timpul vostru. Viaţa ar fi tare seacă fără voi.

Ro Ţărănia

Cum a spus o prietenă: „Geoană nu e reprezentativ pentru români”. Am văzut cât de adevărat grăise ea cu ocazia alegerilor. Sunt peste 5 milioane de voturi pentru amândoi, diferenţa e foarte mică şi extrem de tristă. Câştigătorul este, cum a spus Neagu Djuvara, cel cu „faţa necivilizată”.

Şi realizez cât de tristă e ţara asta şi mentalităţile oamenilor. Băse (foarte sofisticată poreclă, niciun fel de asemănare cu vreo flatulenţă) câştigat iarăşi pentru că avem ţara pe care o merităm şi lideri pe măsură. România nu are nevoie de o republică semi-prezidenţială ci de o dictatură. Pentru că într-o dictatură gândeşte altcineva pentru tine, omul nu trebuie să ia decizii proprii ci doar să aprobe automat ce spune „tătucul”.

Să re-alegi o persoană în contextul economic şi politic actual este o sinucidere. Să alegi un preşedinte în plină criză economică care afirmă că el nici măcar nu-şi propune să rezolve respectiva criză, că nu se poate face nimic, aceasta va dispărea de la sine fără intervenţia guvernului. Preşedintele care a făcut un circ din alianţa cu liberalii de acum 5 ani, constant se certa inutil cu Tăriceanu iar acum, în campanie, îşi asumă succesul acelei guvernări.

Dacă acum 5 ani Băsescu părea promiţător, am observat încet cât de mult ne-am înşelat. Dar există destui români care o votează pe fiică-sa fotomodel europarlamentar şi au orgasm când primesc găleţi şi brichete portocalii.

Nu condamn oamenii săraci care s-au prostituat pentru o felie de pâine, le condamn prostia celor care nu înţeleg că găleata nu îi obligă să pună ştampila într-un loc sau altul. „Fericiţi cei săraci cu duhul...”

Nu găsesc niciun fel de toleranţă pentru tinerii care se cred educaţi care au votat portocaliu. Am putea învinovăţi o oarecare lipsă de interes, dar există patimă (Băse până la moarte), patimă care mă sperie. Fanatismul de orice fel mă sperie.

Geoană e acuzat de a fi de partea „criptocomuniştilor” (interesat termen, nu?). Şi aici se pierd din vedere multe lucruri şi se compară chestii aiurea. Preşedintele României, odată instalat este apolitic. Un partid social-democrat este by the way este un partid foarte obişnuit pentru o democraţie, fără a fi deloc socialistă. România vrea socialism oricum: vrea subvenţii, vrea stat puternic. Dar orice discuţie despre doctrine este stearpă. Imediat se aducea vorba de Iliescu care şi el a fost un preşedinte foarte votat. La Băse nu o menţiona nimeni pe pisi Udrea aka Nutzi. Care cred că e la fel de periculoasă că oricare dintre pesedeii „răi”. Oricare partid din ţara asta are dubioşi.

Dar să nu observi că Geoană are o anumită educaţie şi experienţă diplomatică, că a fost ambasador la Washington în perioada Bill Clinton (democrat, btw Obama este tot democrat şi refuză orice vizită în România), demostrează că da! ai „orbul găinilor” şi că-ţi lipseste o oarecare educaţie şi că nu vrei prea multe de la viaţă.

Din punct de vedere al politicii externe, axa Londra-Washington-Bucureşti a existat doar într-o dimineaţă când Băse stătea pe budă, iar atitudinea de păun în faţa Rusiei se resimte în preţul gazului (de data asta mă refer la gazul metan).

Nu credeam că va curge lapte şi miere, însă speram că vom scăpa de nebunia politică. Să facem un mic pronostic : PDL-ul nu are vreo majoritate, iar PSD şi PNL nu vor dori să negocieze. Vom avea alegeri anticipate care nu vor fi câştigate într-un procent destul de mare de un singur partid. Aşa că circul va continua, va dura ceva vreme până vom avea un guvern capabil să facă ceva. Şi desigur vom avea aceeaşi miniştrii precum Boc, Berceanu, Pisi etc.

Se spune că balanţa a fost întoarsă din diasporă... ăia votează? De ce? Dacă sunt rezidenţi prin alte părţi, au alte cetăţenii şi nu-s afectaţi de impozitul forfetar, vin doar de Paşte şi Crăciun, au legitimitatea de a alege preşedintele în ţara de care ei au fugit mâncând pământul? Să sperăm că acum, odată ce alesul va fi re-instalat, aceştia se vor întoarce în ţară.

A fost şansa noastră de a avea un preşedinte care vorbeşte fluent engleză şi franceză, în schimb am ales analfabetul. Pentru unii poate părea un criteriu neimportant, pentru alţii două limbi a însemnat supracalificare.

Eu promit că nu mă voi supune ţărănismului şi voi emigra cu prima ocazie. Şi nici nu voi mai privi toate emisiunile, cu toate gafele, nu mă voi mai supune torturii şi ruşinii de a-l auzi pe acel om cum cică ne reprezintă. Cum îi zboară şuviţa pe Downing St., cum se urcă pe scenă prin Norvegia şi cum plânge una două la mormântul soldatului necunoscut.

M-am săturat... Şi nu mai am răbdare pentru voi, pentru el. Pentru prostia generalizată.

Să trăiţi bine! Măcar voi...

Orice încercare de a comenta este inutilă, nu mă interesează ce aveţi de spus. Am scris aici pentru a nu fi nevoită să repet. Şi nu mă interesează pe cine insult, s-au insultat singuri punând ştampila.

O zi ubbistică

De trei ani fac naveta în oraşul „nu-i stres”-ului. Şi singurele concluzii pe care le pot trage despre aşa zisa superioritate ardelenenească este că ea există doar în mintea oamenilor. Şi atât. Se numeşte autosugestie.

Universitatea Babeş-Bolyai este o instituţie ardelenească de prestigiu, cu o părere foarte bună despre ea însăşi. Şi consideră că acesta este singurul criteriu care contează.

Ca oriunde ai oameni deosebiţi şi ca oriunde în România te izbeşti de o neseriozitate teribilă.

Vinerea nu am de obicei cursuri, dar azi aveam un curs reprogramat pe motiv că miercuri ne furase cineva sala. Te trezeşti de dimineaţă, îţi iei laptopul după tine pentru o prostie de prezentare numai pentru a merge la şcoală pentru a afla că nici azi nu se ţine cursul. Desigur, studentul îşi permite deja o a doua zi pe drumuri degeaba şi o a doua reprogramare. El are foarte mult timp la dispoziţie şi nu merită prea mult respect. Consider când profesorul respectiv trimite cu o seară înainte ceva anunţ pe mail, putea anunţa oamenii să stea acasă. Dar e greu...

Apoi seara vrei să beneficiezi de avantajul de a fi student UBB. Să mergi la bazinul de înot. Unde ai mai fost şi săptămâna trecută. Când ai observat că nu e aşa de terminat precum s-au lăudat băieţii. Că nu există vestiare, duşurile înseamnă o cameră unde te dezbraci de faţă cu alte femei şi unde ai geamuri prin care se poate privi pe afară, unde se merge încălţat până lângă apă şi există dâre de nămol. Avantajul e că bazinul în sine e simpatic şi că e moca.

Azi când încerc să intru mi se spune că trebuie să am cască pe cap. Eu am ditamai părul care era strâns într-un coc pe vârful capului. Nu se pot cumpară astfel de obiecte de pe acolo, nu este de ajuns că este strâns părul. Regulă nouă. Nu este toată lumea obligată, numai cei cu părul lung. Portarul evident decide cine are păr lung sau scurt.

Super! S-au rezolvat toate celelalte probleme şi aveau probleme cu părul. Mai ales cel care pică miraculos din cocuri. Poate îmi va găsi domnul Marga o cască în care să-mi încapă părul. Mă întreb dacă după această regulă nu se mai curaţă bazinul? E criză şi toată lumea economiseşte.

Este doar o zi cu două drumuri degeaba. Două dovezi clare că UBB-ul nu dă doi bani pe studenţii săi decât în zilele în care plătesc taxe şi că face regulile în timpul jocului. Nu ne pasă de timpul sau de viaţa studenţilor.

Gripă porcină?

Vă mai amintiţi de babele care deschideau geamuri prin tren în noiembrie? Eu da, iau antibiotice şi am o sinuzită răutăcioasă.

Campanie electorală

Suntem bombardaţi din toate direcţiile de afişe electorale. Însă, câteodată, ele pot bloca traficul. Avem aici candidatul obscur Manole care opreşte autocarele.

Experienţa cfr

Ajungi pe peron şi observi că trenul are întârziere. Te urci îngheţat, în sfârşit, în tren observi că locul tău luat de la agenţie este ocupat. Explici tipei care e jmecheria, ea îşi scoate biletul şi încearcă să înţeleagă într-o engleză pocită. Îi explic că e cu 6 vagoane în altă parte, apoi ea îi explică în spaniolă mamei ei. Aia se agită şi îmi vorbeşte urât… în spaniolă. Chiar nu înţeleg căpşunarii că toată lumea ştie spaniola în ţara asta şi că nu impresionează pe nimeni cu nimic? Atâţia ani în vest şi degeaba, tot ţărani.

Avem babe care se plâng de prea multă căldură în tren, mănâncă sandwichuri cu parizer, dar blamează fast foodul, piţipoance cu toculeţe care, abia urcate, în tren îşi papa pâinea cu pateu, apoi se culturalizează citind can can. În tren se face politică: "Băsescu încearcă să facă ceva, dar nu poate de aia, să facă doar de aia-i preşedinte". Se deplânge comunismul, e evidenta lipsa unui "preşedinte" puternic. "Pe atunci aveai o rochie si pe aia o spălai, nu erau atâtea pretenţii" asta e o replică a unei doamne, care se doreşte a fi respectabilă, la afirmaţia prietenei ei că femeia are o viaţa mult mai uşoară astăzi. Se distribuie fluturaşi cu "nu vă vaccinaţi împotriva gripei porcine" apoi se stârnesc inevitabil discuţii despre cât de "adevărată" e treaba cu gripa. Desigur, e o super conspiraţie, o tiranie a World Health Organization , nu vă vaccinaţi, poate MURIŢI!!! Şi vom avea trenuri mai curate, mai civilizate. Majoritatea românilor vor avea păreri despre absolut orice domeniu, crezând că se pricep la toate. Însă, nu pot duce o idee la capăt: citeşti can can, mergi în staţiune cu ditai trolerul de haine, dar tot mai bine era cu o rochie? Şi de ce tot înjuri borşul miticilor dacă recunoşti că rântaşul tău nu e aşa sănătos?

La Azuga stăm 40 minute, mă uit să întreb ce se întâmplă şi aud un pasager cum se laudă că-şi bate nevasta, “pune-ţi căştile la loc, acum!” Pfff!! Ce am învăţat în 3 ani de drumuri lungi cu trenul: să nu mă enervez, să nu mă bag în vreo conversaţie, să nu socializez. Stai cu căştile în urechi şi-ti va fi bine! Ahh şi dacă trenul are întârziere, nu va recupera pe parcurs. Trenurile de Cluj au mereu întârziere. Azi, 7 noiembrie, are 100 min.

the future's bright, the future's brown

Din motive obiective am avut închis abonamentul orange închis pentru trei luni. Întoarsă în ţară si dorind să mă bucur de avantajele telefoniei mobile am descoperit că orice opţiune veche nu poate fi reactivată. Studiez opţiunile zoofriendly sau animalx (Pantera, Delfin şi Fluture), merg bucuroasă la dealer să „seal the deal”. Numai că acolo aflu că alegerea mea e cea mai complicată fiind nevoie de o cerere, de un sim nou. Cât de greu poate fi? Mi-au luat aproape două săptămâni să aflu. Schimbarea aceasta nu putea fi făcută decât în ultima zi de facturare (nu pot calcula cu virgule, cred), primesc un nou sim şi mi se spune să aştept. Le explic că voi fi în alt oraş (Cluj) şi mi se spune că merg la orice orange shop de acolo şi se va rezolva. Aceeaşi companie, acelaşi sistem, nu pot fi probleme. Prima greşeală.

Ziua mea de facturare este 1, care luna aceasta va fi o duminică. A doua greşeală.

Ies sâmbăta la vânat orange shopuri. Ajung la agenţia 21 decembrie, închideau peste o jumătate de oră şi nu mai era timp şi pentru mine. Explic care e treaba la un tip, se uită în sistem, îmi recomandă să merg în unul dintre malluri unde shopurile sunt deschise până târziu. Am crezut că iau un autobuz şi în sfârşit problemele mele se vor încheia. A treia greşeală.

După ce troleul 25 a cedat în mijlocul străzii, şoferul restabileşte rapid conexiunea la reţeaua electrică, aajung la Iulius mall. Stau şi acolo la coadă, dau de o dragălaşă, îi explic cum stă treaba. Ea caută în sistem, se uită puţintel pierdută la monitor, merge la colegul din spate, se sfătuiesc bine, se întoarce la monitor... priveşte în continuare. O întreb cum stăm. Ea îmi spune că e nevoie să depun o cerere cu patru zile înainte de ultima zi de facturare. Îi explic că am făcut asta deja, doar că eram la Buzău pe atunci. Tot atunci am primit şi noul sim care trebuia inserat în telefon, mai rămânea numai să dea drumul la ţeavă şi să aleg opţiuni. Ea insistă să-mi spună că ştie mai bine decât mine ce am făcut. Eu o întreb ce e de făcut pentru că mâine e ziua de graţie, dar şi duminică , iar ea îmi spune că nu se poate face nimic. Să mai aştept o lună. Aaa... poftim? Adică omul de la shopul de mai devreme îmi spune că e ok şi tu nu? Vin până aici degeaba? Unde e problema că la mine nu prea e, ea îmi dă replica „şi ce vrei să fac?” Răspuns: „Ceva!” Mi-a sărit ţandăra şi i-am mai explicat o dată că sunt un om la limita răbdării. Ce trebuie să fac să beneficiez de o prostie atât de simplă? Ridic tonul desigur, dar nu se sperie, nu se mobilizează. O întreb cât mai am din perioada contractuală că m-ar interesa rezilierea contractului şi prepayul. Îmi răspunde că mai am 11 luni. Haha Ce bine că putem să frecăm clienţii aiurea şi să nu pierdem contractele cu ei!

Mă întreabă expeditiv dacă mă mai poate ajuta cu ceva şi îi mulţumesc numai pentru incompetenţa de care a dat dovadă.

M-am săturat de persoanele ca ea şi în primul rând de atitudinea lor. După ce că nu se mai zâmbeşte, nu se mai salută, te buşesti de atitudinea „nu vreau să te ajut, pentru că n-am chef/e prea multă bătaie de cap”. Lor nu le pasă că pierd clienţi, că îi pun pe drumuri aiurea, că le strică ziua. Vreau să am în faţă oameni care se dau peste cap, care butonează, explică şi încearcă să găsească soluţii. Care să-şi ceară scuze pentru timpul, nervii şi banii mei pierduţi. Până la urmă ei pierd clienţi şi bani, dar nu le pasă. Lipseşte o gândire capitalistă, mercantilă. Atragem clienţi şi îi păstrăm? Degeaba fiecare colţ de stradă e împânzit de afişe Pantera, Delfin, Fluture dacă eu nu mă pot bucura de ele, dacă ofertele nu au oameni competenţi care să le susţină.

Sun la serviciul clienţi, răspunde cineva şi mă anunţă că se poate face şi luni schimbarea şi mă sfătuieşte să merg la shopul unde oamenii păreau cooperanţi, chiar dacă mai bine ar fi să merg acasă. Mulţumesc pentru sfat.

Ce am învăţat din această poveste? Nu subaprecia şansele unei lucru simplu să se transforme în ceva imposibil (fii paranoic!), ia-ţi mai mult timp pentru orice, nu face nimic în weekend!

Disclaimăr

Era momentul pentru un blog în care să-mi vărs amarul. Devenise prea obositor să povestesc fiecărui prieten în parte aventurile mele cotidiene. Pentru că, în România, orice ieşire din casă se poate transforma cu uşurinţă într-o călătorie iniţiatică care-ţi va testa răbdarea şi abilităţile sociale. Aşa că aici se vor găsi porcăriile zilnice prin care trec. Poate vom găsi metode de a boicota anumite acţiuni, persoane şi poate vom găsi soluţii pentru unele probleme. Dacă nu... măcar ne vom amuza copios... cel puţin cititorii căci pentru mine nu prea e amuzant.

Titlul blogului se referă la o expediţie recentă la Cora unde, vrând să cumpăr turkish delight, m-am abţinut pentru că... era expirat. Până nici rahatul nu mai e proaspăt in zilele noastre.

Ştiu că există multe bloguri pe această temă şi nici nu am avut un element declanşator care să mă îndemne să scriu... până azi!